Legile ingineriei

- Masinile ar trebui sa lucreze, iar oamenii sa gindeasca.
- Cind ai incercat totul si nimic nu a mers, citeste instructiunile de folosire.
- Ca sa functioneze, trebuie sa introduci stecherul in priza.
- Nu forta. Foloseste un ciocan mai mare.
- Experienta variaza direct proportional cu echipamentul distrus.
- Fiabilitatea unei masini este invers proportionala cu numarul persoanelor care privesc la asamblarea ei.
- Mai devreme, sau mai tirziu, pot sa apara cele mai defavorabile conditii de exploatare. Deci toate sistemele trebuie proiectate astfel, incit sa reziste la cele mai defavorabile conditii de exploatare.
- Echipamente identice, testate cu bine in mod identic, se vor comporta in mod diferit in exploatare.
- Masinile care se defecteaza pornesc de cele mai multe ori cind apare personalul de reparatie.
- Partile interschimbabile ale unui echipament nu vor putea fi schimbate intre ele, fiindca nu se potrivesc.
- Orice schimbare de proiect va fi solicitata dupa ce echipamentul a intrat deja in constructie.
- Daca instalatia pilot functioneaza perfect, instalatiile industriale corespunzatoare vor functiona prost.
- In orice proiect ingineresc, daca se pot strecura erori, atunci ele se vor produce.
- Orice eroare in calcul ingineresc se va produce astfel incit sa afecteze cel mai mult rezultatul final.
- In orice formula, constantele - in special cele preluate din manualul inginerului - se vor considera ca variabile.
- Dupa ce toate piesele au fost asamblate, pe bancul de lucru au mai ramas citeva piese.
- Dupa ce au fost desfacute toate suruburile de la componenta care trebuia reparata se va constata ca s-a gresit componenta.
- Fisurile in material nu apar decit inaintea inspectiei finale.
- Un circuit electric cu autoprotectie va distruge in mod sigur alte circuite.
- Daca realizarea unui agregat necesita "n" componente, numai "n-1" componente vor fi disponibile in stoc.
- Tolerantele se vor cumula astfel incit sa faca imposibila asamblarea pieselor.
- Orice cablu taiat prea lung se dovedeste a fi prea scurt.
- Un gram de practica valoreaza cit un kilogram de teorie.
- Masinile nu sint decit niste amplificatoare.
- In conditii riguros controlate de : umiditate, temperatura, presiune, volum etc. un mecanism se va comporta dupa bunul sau plac.
- Masoara cu micrometrul. Fa semn cu creta. Taie cu toporul.
- Nu poti repara ceva daca nu-i stricat.
- Gaurile date sint de doua feluri: unele cu diametrul mai mare decit cel proiectat, iar celelalte cu diametrul bun, dar pozitionate gresit.
- Daca este mai ieftin sa cumperi un agregat nou, compania va insista sa-l repari pe cel vechi.
- Cea mai importanta functie a inginerului proiectant este sa faca lucrurile cit mai dificile pentru constructor si aproape imposibile pentru reparatii.
- Fiecare proiect al unei instalatii contine cel putin o parte care este depasita moral, doua parti care nu se pot procura si trei parti care sint inca in faza de asimilare.